Numb


Comfortably Numb. Nu stiu daca vreau sa scriu. Nu stiu daca vreau sa ma uit la un film. Nu stiu daca vreau sa dorm putin. Nu stiu de ce am mancat inghetata. Nu stiu de ce am tonul vocii schimbat. Nu stiu de ce ma uit la laptop, dar privesc in gol. Nu stiu cand, dar as dansa. Nu stiu de ce, dar urasc duminica... Azi noapte, iesind din clubul in care bausem un pahar de Jack si lasand in urma acordurile unei chitari care imi perfora zidurile, singurul cuvant care se repeta in capul meu excesiv era "pacat". Ca ne lipseste curajul de alta data. Sa traim. Am scos telefonul si am tastat "hai sa ne vedem la ceas". Am zambit singura, inchipuindu-mi reactia. Si nici nu bausem destul incat sa dau vina pe alcool. Am sters si am bagat telefonul la loc in buzunarul blugilor. Pacat... M-am intalnit cu o tipa pe care nu am mai vazut-o de ani buni. Am fost colege in facultate. Imi amintesc perfect cum venea, condusa de un sofer, intra in biroul decanei, iesea zambind si tinanand telefonul in mana. 

Mirosea intotdeauna foarte bine. Si ma saluta intotdeauna de sus. Era mai inalta ca mine. In timp. viata a facut sa ne salutam si intr-un circuit "mai inchis". Tot adusa de un sofer. Mirosea a cearceafuri de hotel. Cu acelasi zambet care ascunde o viata de dorinte platite scump. E o prezenta care greu trece neobservata. Si nu in cel mai delicat mod posibil. Vorbeste franceza mult si gesticuleaza elegant. Trasaturile fetei ii sunt dure insa, lipsite total de eleganta. Si-a pierdut mult din stralucirea de atunci. Timpul nu a fost delicat cu ea. Vine sa ma salute si cauta numarul meu in agenda ei de telefon. Este. Sta la Raddison, intre doua calatorii. O cafea, sigur. Suna-ma cand aterizezi. Bissoux! O privesc pe masura ce se indeparteaza de mine si se apropie de domnul care tine un pahar de whisky sec intr-o mana si cu cealalta o cuprinde de mijloc. Zambesc. Nu mi se mai pare asa inalta ca atunci... Pacat...

Canapele pentru Toate Gusturile


Pentru confortul dumneavoastra de acasa este foarte important sa aveti o canapea perfecta. Sa fie spatioasa, suficient de moale, potrivita oricarei pozitii din punct de vedere medical si asa mai departe. Destul de greu de ales asta, cu atat mai mult cu cat, multe dintre canapelele de pe piata arata minunat la prima vedere fapt ce face in mod categoric imposibila deosebirea celor de o calitate slaba de cele cu adevarat bune din toate punctele de vedere. Din pacate multe persoane s-au pacalit la achizitionarea canapelelor ce aratau foarte bine si apoi au descoperit ca sunt inconfortabile, slabe calitativ, nu relaxeaza sau dau dureri de spate. Pentru a nu risca o astfel de neplacere, mai ales cand este vorba de un obiect de mobilier mare, este cazul sa va luati cateva masuri de precautie. Nu achizitionati mobilier de pe internet fara a-l vedea mai intai intr-un showroom si a va asigura ca toata descrierea sa este adevarata. Nu achizitionati mobilier de la firme no-name chiar daca ofera reduceri masive si produse ce seamana aproape perfect cu cele ale magazinelor de renume.

Comoditatea unei Canapele. Nu va bazati pe comoditatea unei canapele daca este confortabila numai stand in sezut pe aceasta, cand va intindeti sau relaxati acasa s-ar putea sa nu ofere o pozitie comoda sau suficient loc. Fiti atenti la prinderi sa fie metalice, durabile si la tipul de saltea pe care il are canapeaua incat sa nu se lase in urma utilizarii zilnice. Toate aceste pericole le puteti evita simplu, alegand o furnizoare de mobilier de incredere, cunoscuta si recomandata de cei ce au apelat deja la produsele comercializate si s au declarat multumiti. Spre exemplu, puteti alege canapele MobDeco pentru casa dumneavoastra si veti avea garantia unei canapele ce intruneste toate cerintele dumneavoastra. Mob Deco ofera mobilier de calitate, showroom pentru a vedea produsele si modele pentru toate buzunarele si gusturile de la cele mai pretentioase la cele mai simple. Este o firma ce nu doreste sa multumeasca numai clientii mari ce solicita mobilier de lux ci si clientii care au nevoie de confort fara a impunea neaparat un stil pretentios. Aveti garantia celor ce au apelat deja la ei, motiv pentru care la prima remobilare a casei merita sa le studiati oferta!

I’m Hungry in Hungary


5 aprilie - Înapoi, spre casa. În Budapesta, în aeroport, desenz o pe o foaie „I’m hungry in Hungary” si râd copios de jocul de cuvinte descoperit din întâmplare. Suntem morti de oboseala si de foame, vrem cu totii acasa, sa stam lungiti dupa o calatorie de 19 ore, si sa mâncam ceva ce nu am mâncat toata saptamâna: o ciorba, „ca la mama acasa”. Tren, avion, bus, si iata-ma înapoi la Sibiu. Cu ochii mari, cu sufletul mic, cu trupul zdruncinat si un chef mre sa plec iar într-o calatorie. Caci oriunde pare mai bine decât în România (senzatia aceasta am avut-o chiar si în Ucraina!). Sunt curioasa de Franta, Spania, Grecia. Sunt curioasa defapt de orice, nu mai am stare în tara mea. Poate penru ca nu sunt românca 100 % si ca nimic nu ma leaga atât de strâns de tara asta, poate pentru ca m-am simtit atât de bine în tara stramosilor mei si ca m-am regasit cu obicieiurile ei, în stilul de munca al nemtilor. Ca sunt punctuala si exacta, ca zic verde în fata (indiferent daca ma adresez unui profesor sau unui prieten), ca ma îmbrac dupa legile mele si nu dupa moda, ca nu sunt materialista, ca îmi place sa traiesc clipa si ca spun raul zâmbind. Dar pâna sa fac ceva în acest sens, o sa ma vaccinez cu pozele din acesta calatorie-experiment, sperând sa o iau din loc cât mai repede (nu Octavian). Prin mintea mea, un pitic iar apasa zeci de butoane interzise.

Berlin


4 aprilie - În sfârsit am ramas doar eu cu mine. Restul grupului manânca sau fac obisnuitele cumparaturi. Ma pun cu fundul pe poseta, îmi scot agenda si încep sa notez tot ce vad si ce simt. Cladirile în Berlin sunt îmbracate în mii si mii de afise publicitare, scrise de cele mai multe ori în denglisch: o combinatie între engleza si germana. Sunt la patru metri de fostul zid al Berlinului, lânga Sony Center si un zgârie-nori, un mall obisnuit la germani. Lânga zidul plin de inscriptii, caricaturi, simboluri si grafitti-uri, un neamt în haine militare rusesti face poze pe bani, cu o recuzita modesta, veche si mult prea uzata, rezemata pe o bucata din vechiul zid: un steag vechi, un chipiu de general si niste insigne ruginite.

Pâna si istoria neagra reprezinta la germani o afacere în zilele noastre, ma gândesc eu. E frumos în Berlin, ma simt libera si în siguranta, chiar daca sunt într-un oras necunoscut. Senzatia aceasta nu am mai simtit-o în România decât în Sibiu. Departe Bucurestiul - orasul imens si agitat de aceasta senzatie... .Nu am aparat foto la mine si de aceea încerc sa duc tot mai multe imagini cu ochii mintii, din jucaria asta automata de oras, acasa. Acasa la „barbari”, la poporul zeflemist, lingusitor, care face lucrurile pe ultima suta de metri, care scuipa si se scarpina prin toate locurile pe strada, care atrage atentia prin comportamentul sau oriunde s-ar afla (magazine, tramvai, petreceri, scoala, teatru, etc.).

Noi suntem oameni oameni - ar spune cineva - si ei sunt oameni roboti, pentru ca fac totul automat si nu-si arata sufletul în public niciodata. Nu am vazut zâmbete pe fata lor, doar la vânzatoare, dar stie toata lumea ca aceasta face parte din job-ul lor. M-a frapat la Berlin bio-taxi-urile, care sunt de fapt niste biciclete uriase cu care se pot transporta 2 persoane, multitudinea de turisti, activitatea cotidiana care se termina la ora 18 (si poate atunci începe neamtul sa-si arate sufeltul în sânul familiei?!..), batrânii de 70 de ani si fetele în pantofi cu toc pe biciclete, pe pistele special amenajate existente peste tot (între strada si trotuar), doamnele de 50 de ani care aratau, îngrijite, ca de 30 de ani, tinerele cu fete superbe dar deformate la corp si baietii lipsiti cu totul de stil vestimentar. La cât de mica sunt, cred ca germanii nici nu m-au bagat de seama, sau si daca m-au vazut, cu siguranta au crezut ca sunt anorexica.

Berlinul este superb, vazut chiar si de pe vaporasul de pe râul Spree. Îmi clatesc ochii cu diverse cladiri vechi sau foarte noi, sculpturi si ramasite de imobile bombardate din cel de-al doilea razboi mondial, zeci de grafitti-uri si peste toate acesea, flutura steagul german cu mândrie. Si ce daca vremea e ploiasa si vântul bate cu asprime?!..Ca turistul e tot turist si scoate banul la fiecare colt de strada, unde stau înfrigurati vânzatori ambulanti care vând covrigi calzi, carti vechi, suveniruri kitchioase cu regimul sovietic, catuse sau pur si simplu ursi de toate culorile-simbolul Berlinului. Din nebunia strazii, primesc la insistentele mele, de la colegul meu drag o sapca în dar, pe care nu mi-o dau jos toata ziua.

Daca mi-a ramas ceva impresionant în minte din Germania / Berlin, este cu siguranta Muzeul Holocaustului, care nu are niciun fel de tablita, si prea putini stiu ce înseamna de fapt acel loc. Ne arata asta chiar doi tineri din fata grupului nostru, care se saruta, chicoteaza si se alearga prin marele labirint. Construit în anul 2005, muzeul alcatuit din 2700 de placi-morminte gri de diferite marimi, este facut în memoria evreilor ucisi de-a lungul timpului. Anne, ghidul nostru prin Berlin, se eschiveaza în a ne da mai multe detalii.

Orasul Magdeburg


2 aprilie - Orasul Magdeburg seamana mult la arhitectura cu Sibiul, doar ca este mult mai îngrijit si este drept, fara coline sau pante, iar râul (Elba) care trece prin oras reprezinta un punct de atractie important, nu ca la noi. Totul este precis, bine delimitat, automatizat: cladirile au aceasi marime si culoare, mijloacele de transport în comun cu tabele electronice, florile din parcuri cresc numai într-o anumita directie, peste tot exista tonomate de unde-ti poti cumpara tigari, periute de dinti, ob-uri sau prezervative. Aici niciun gest nu se face pe gratis, si statul pe scaun se plateste, si lasatul hainei la garderoba. Iar la WC-ul public, platesti 30 de eurocenti doar daca ai fost multumit de conditii. Prin mintea mea, un pitic apasa butoane interzise.

Vizitam Casa Radio a landului Sachsen Anhalt si câteva puncte turistice, mai toate având în comun un nume: cel al lui Otto von Guericke, un personaj foarte popular la ei - primarul orasului de cândva, inventatorul pompei de bicicleta. În itinerariul pregatit de germani mai vizionam: Cazanul cu draci, cladirea roz a vestitului arhitect Hundert Wasser, Domul, Citadela Verde, Turnul Mileniului, Elbauenpark, manastirea Maica Domnului. Prietena mea cea mai buna îsi pierde buletinul si excursia ei se transforma într-una anosta. Dumurile noastre se despart, întrucât eu iau drumul magazinelor iar ea, drumul politiei.

3 aprilie - Dimineata începe cu o vizita la Parlamentul landului Sachsen Anhalt, unde purtam discutii interesante cu 5 reprezentanti ai unor diverse partide. Ne întreaba de Sibiu CCE, si suntem mândri ca avem ce le spune. Discursurile lor, nu foarte diferite de ale politicinelor de la noi din tara, suna cam asa: „Ca sa fii politician, nu trebuie neaparat sa ai o scoala în domeniu, trebuie doar sa scrii si sa citesti în limba germana si sa comunici cu cei care te-au votat”. Întrebati fiind de nivelul coruptiei din parlamentul lor, au raspuns ca nu exista asa ceva. Ma îndoiesc de raspunsul lor. Ziua continua cu treburi la univeristate si prin mall-uri. Râd sa ma prapadesc într-o farmacie: crisan e marca de sampon, camelia - marca de absorbante, iar elena- marca de parfum. Prin mintea mea, un pitic apasa butoane interzise.

Hochschule Magdeburg Stendal


1 aprilie - Pentru ca lumea e într-adevar mica, în drum spre universitate, în tramvaiul 6, ne întâlnim cu o studenta românca de la facultatea noastra din Sibiu. Alexandra devine ghidul nostru prin labirintul Hochschule Magdeburg Stendal. Universitatea lor, cu 18 cladiri arata ca acele complexuri academice din filme. De data aceasta, în acest film joc si eu si mor de încântare. Sunt de o suta de ori mai bine dotati ca noi, cantina e un adevarat restaurant cu zeci de specialitati, studentii, iesiti din tiparele din România (punk-isti, dubiosi rasi în cap cu tot felul de piercing-uri, fete în fuste de piele cu ciorapi lycra rupti, baieti cu veste si camasi cu patratele) misuna prin cladiri, stau pe iarba sau joaca în picioarele goale volei. Asa da, îmi zic eu, simtindu-ma studenta parca pentru prima oara în viata mea.

Aici, vizionam cele 6 filme din proiectul „Go East” - 3 românesti si 3 germane, le comentam, ne împartim pe grupe si ne apucam de partea a doua a proiectului: realizarea booklet-ului, a subtitrarii filmului si a unui film „Making of”. Românii se simt bine, întrucât filmele noastre, cu exceptia unor imagini tremurate sunt mai bune ca ale nemtilor. (pentru cine nu stie, „Go East” este un proiect realizat în doua etape între Hochschule Magdeburg Stendal, Germania si Facultatea de Jurnalistica a Universitatii ,,Lucian Blaga’’ din Sibiu. Studentii din Magdeburg au contribuit împreuna cu studentii sibieni la conceperea unui film documentar despre cultura, traditia si influenta sasilor asupra Sibiului). Ne distram copios pentru ca germanii au vrut sa ne faca o supriza placuta, punând pe fundalul unui film o melodie româneasca. 

Dar, spre nenorocul lor, au ales „Zavalaidânga” a lui Margineanu, iar la auzirea versurilor, profesorii care ne-au însotit nu mai stiau sub ce scaun sa se ascunda de rusine. Noi, tinerii români, am râs atât de mult, ca pâna seara toti aveam febra musculara la gura. Seara mergem la o piesa de teatru în care joaca si cinci români. Ca sa vezi iar...cât de mica este lumea, sau câti de multi români sunt...pe peste tot. Noaptea ne-o petrecem în „Baracka”, un fel de discoteca unde se asculta muzica retro. Românii mei dau clase la dans, iar eu agat un neamt bisexual. Baietii din grup ma cearta sa nu fac prostii cu strainii si atunci ma reorintez catre un român pentru care aveam o pasiune ascunsa înca din anul I de facultate. Pasiunea-criozitate se consuma si... gata, cam atat pentru ziua de astazi.

Guten morgen, Magdeburg!


31 martie - Reîntâlnirea cu studentii germani din cadrul proiectului „Go East”. Mergem cu ei la Kartoffenhouse, unde mâncam delicatese culinare si bem bere uleioasa în pahare enorme. Mai apoi, dragii de ei ne duc într-un pub, unde descoperim, ca si daca ai 60 de ani si esti afon, daca esti cu prietenii tai, trebuie sa ai tupeu sa te urci pe scena si sa participi la karaoke. „Schaisse” îsi spun barmanii când aud ca suntem din România. Noua nu ne pasa, ne simtim bine si ne fotografiem nonstop. La iesire, gasim un avizier plin de carti postale, cu care ne umplem buzunarele. Ca doar suntem români. ..În hostel, baietii ramân la un poker care se termina la ora 4 dimineata. Fetele se retrag în camerele lor si adorm cu bârfa pe buze.

In my Greems


România - Ungaria - Germania si Retur. Greems reprezinta visele mele verzi acumulate în timp si devenite realitate în câteva momente, reprezinta cele cinci zile petrecute în tara stramosilor mei, în Germania. Excursia aceasta m-a ajutat sa descopar poporul german, sa trec de bariera prejudecatilor îngurgitata pe cale mediatica. În acelasi timp, departe de România, am înteles mentalitatea româneasca si m-a facut sa am un nod în gât de câte ori mi-am adus aminte de unde vin si cine sunt. Plecata alaturi de 14 studenti pentru un schimb de experienta în domeniul televiziunii, nu doar ca am învatat un alt alfabet al mediei, dar m-am întors acasa cu zeci de impresii pe care o sa vi le împartasesc si voua.

Hungaria - 30 martie. Ungaria este, din pacate, în aceasta calatorie doar o tara de tranzit. Îi zâmbesc si trec mai departe, fara prea mult entuziasm, întrucât cu limba ei sunt familiarizata si nu percep ca sunt „în alta tara”. În patria lui Attila, toate taxiurile sunt negre, drumurile sunt enorme, casele sunt vopsite în culori stridente, orasele se lungesc pe n km, oamenii zâmbesc mai mult. Au poate si de ce. Îmi aduc aminte de fostul meu iubit, csillu, care locuieste în apropierea Budapestei si ma gândesc ce fericit este sa traiasca într-o tara mai civilizata ca România si unde, cu pasiunea lui (tuning) are viitorul asigurat. Aeroportul din Budapesta este impresionant, iar regulile lui, pentru una care merge pentru prima oara cu avionul par a fi prea stricte. De aici, îmi ramâne în minte, bancul lui Andrei despre unguri: „Stiti bancul cu chitara?”: Chit arata ceasul?”...

Calatoria cu un Easy Jet. Decolarea îmi da o stare de un gol imens în stomac, în rest, parca merg cu masina cu peste100 km/h. Nu pot sa cred ca sunt deasupra pescarusilor, deasupra granitelor. Imaginati-va leganatul unui pai portocaliu pe deasupra unui lapte fiert urias cu mii de bule si caimac. Yummi...Iar din laptele asta imens se vad uneori serpi-râuri, gândaci-case, râme-sosele, buburuze-stadioane. Acesta este farmecul calatoriei cu avioul.Chiar ma simt la înaltime, chiar sunt cu capul în nori. Si dupa mult timp, vorbesc doar la propriu!. Simt furnicaturi prin tot corpul si am un singur lucru de facut: sa numar minutele (70 la numar) pâna aterizam, ca sa ma simt iar, în siguranta.