Berlin


4 aprilie - În sfârsit am ramas doar eu cu mine. Restul grupului manânca sau fac obisnuitele cumparaturi. Ma pun cu fundul pe poseta, îmi scot agenda si încep sa notez tot ce vad si ce simt. Cladirile în Berlin sunt îmbracate în mii si mii de afise publicitare, scrise de cele mai multe ori în denglisch: o combinatie între engleza si germana. Sunt la patru metri de fostul zid al Berlinului, lânga Sony Center si un zgârie-nori, un mall obisnuit la germani. Lânga zidul plin de inscriptii, caricaturi, simboluri si grafitti-uri, un neamt în haine militare rusesti face poze pe bani, cu o recuzita modesta, veche si mult prea uzata, rezemata pe o bucata din vechiul zid: un steag vechi, un chipiu de general si niste insigne ruginite.

Pâna si istoria neagra reprezinta la germani o afacere în zilele noastre, ma gândesc eu. E frumos în Berlin, ma simt libera si în siguranta, chiar daca sunt într-un oras necunoscut. Senzatia aceasta nu am mai simtit-o în România decât în Sibiu. Departe Bucurestiul - orasul imens si agitat de aceasta senzatie... .Nu am aparat foto la mine si de aceea încerc sa duc tot mai multe imagini cu ochii mintii, din jucaria asta automata de oras, acasa. Acasa la „barbari”, la poporul zeflemist, lingusitor, care face lucrurile pe ultima suta de metri, care scuipa si se scarpina prin toate locurile pe strada, care atrage atentia prin comportamentul sau oriunde s-ar afla (magazine, tramvai, petreceri, scoala, teatru, etc.).

Noi suntem oameni oameni - ar spune cineva - si ei sunt oameni roboti, pentru ca fac totul automat si nu-si arata sufletul în public niciodata. Nu am vazut zâmbete pe fata lor, doar la vânzatoare, dar stie toata lumea ca aceasta face parte din job-ul lor. M-a frapat la Berlin bio-taxi-urile, care sunt de fapt niste biciclete uriase cu care se pot transporta 2 persoane, multitudinea de turisti, activitatea cotidiana care se termina la ora 18 (si poate atunci începe neamtul sa-si arate sufeltul în sânul familiei?!..), batrânii de 70 de ani si fetele în pantofi cu toc pe biciclete, pe pistele special amenajate existente peste tot (între strada si trotuar), doamnele de 50 de ani care aratau, îngrijite, ca de 30 de ani, tinerele cu fete superbe dar deformate la corp si baietii lipsiti cu totul de stil vestimentar. La cât de mica sunt, cred ca germanii nici nu m-au bagat de seama, sau si daca m-au vazut, cu siguranta au crezut ca sunt anorexica.

Berlinul este superb, vazut chiar si de pe vaporasul de pe râul Spree. Îmi clatesc ochii cu diverse cladiri vechi sau foarte noi, sculpturi si ramasite de imobile bombardate din cel de-al doilea razboi mondial, zeci de grafitti-uri si peste toate acesea, flutura steagul german cu mândrie. Si ce daca vremea e ploiasa si vântul bate cu asprime?!..Ca turistul e tot turist si scoate banul la fiecare colt de strada, unde stau înfrigurati vânzatori ambulanti care vând covrigi calzi, carti vechi, suveniruri kitchioase cu regimul sovietic, catuse sau pur si simplu ursi de toate culorile-simbolul Berlinului. Din nebunia strazii, primesc la insistentele mele, de la colegul meu drag o sapca în dar, pe care nu mi-o dau jos toata ziua.

Daca mi-a ramas ceva impresionant în minte din Germania / Berlin, este cu siguranta Muzeul Holocaustului, care nu are niciun fel de tablita, si prea putini stiu ce înseamna de fapt acel loc. Ne arata asta chiar doi tineri din fata grupului nostru, care se saruta, chicoteaza si se alearga prin marele labirint. Construit în anul 2005, muzeul alcatuit din 2700 de placi-morminte gri de diferite marimi, este facut în memoria evreilor ucisi de-a lungul timpului. Anne, ghidul nostru prin Berlin, se eschiveaza în a ne da mai multe detalii.

Orasul Magdeburg


2 aprilie - Orasul Magdeburg seamana mult la arhitectura cu Sibiul, doar ca este mult mai îngrijit si este drept, fara coline sau pante, iar râul (Elba) care trece prin oras reprezinta un punct de atractie important, nu ca la noi. Totul este precis, bine delimitat, automatizat: cladirile au aceasi marime si culoare, mijloacele de transport în comun cu tabele electronice, florile din parcuri cresc numai într-o anumita directie, peste tot exista tonomate de unde-ti poti cumpara tigari, periute de dinti, ob-uri sau prezervative. Aici niciun gest nu se face pe gratis, si statul pe scaun se plateste, si lasatul hainei la garderoba. Iar la WC-ul public, platesti 30 de eurocenti doar daca ai fost multumit de conditii. Prin mintea mea, un pitic apasa butoane interzise.

Vizitam Casa Radio a landului Sachsen Anhalt si câteva puncte turistice, mai toate având în comun un nume: cel al lui Otto von Guericke, un personaj foarte popular la ei - primarul orasului de cândva, inventatorul pompei de bicicleta. În itinerariul pregatit de germani mai vizionam: Cazanul cu draci, cladirea roz a vestitului arhitect Hundert Wasser, Domul, Citadela Verde, Turnul Mileniului, Elbauenpark, manastirea Maica Domnului. Prietena mea cea mai buna îsi pierde buletinul si excursia ei se transforma într-una anosta. Dumurile noastre se despart, întrucât eu iau drumul magazinelor iar ea, drumul politiei.

3 aprilie - Dimineata începe cu o vizita la Parlamentul landului Sachsen Anhalt, unde purtam discutii interesante cu 5 reprezentanti ai unor diverse partide. Ne întreaba de Sibiu CCE, si suntem mândri ca avem ce le spune. Discursurile lor, nu foarte diferite de ale politicinelor de la noi din tara, suna cam asa: „Ca sa fii politician, nu trebuie neaparat sa ai o scoala în domeniu, trebuie doar sa scrii si sa citesti în limba germana si sa comunici cu cei care te-au votat”. Întrebati fiind de nivelul coruptiei din parlamentul lor, au raspuns ca nu exista asa ceva. Ma îndoiesc de raspunsul lor. Ziua continua cu treburi la univeristate si prin mall-uri. Râd sa ma prapadesc într-o farmacie: crisan e marca de sampon, camelia - marca de absorbante, iar elena- marca de parfum. Prin mintea mea, un pitic apasa butoane interzise.

Hochschule Magdeburg Stendal


1 aprilie - Pentru ca lumea e într-adevar mica, în drum spre universitate, în tramvaiul 6, ne întâlnim cu o studenta românca de la facultatea noastra din Sibiu. Alexandra devine ghidul nostru prin labirintul Hochschule Magdeburg Stendal. Universitatea lor, cu 18 cladiri arata ca acele complexuri academice din filme. De data aceasta, în acest film joc si eu si mor de încântare. Sunt de o suta de ori mai bine dotati ca noi, cantina e un adevarat restaurant cu zeci de specialitati, studentii, iesiti din tiparele din România (punk-isti, dubiosi rasi în cap cu tot felul de piercing-uri, fete în fuste de piele cu ciorapi lycra rupti, baieti cu veste si camasi cu patratele) misuna prin cladiri, stau pe iarba sau joaca în picioarele goale volei. Asa da, îmi zic eu, simtindu-ma studenta parca pentru prima oara în viata mea.

Aici, vizionam cele 6 filme din proiectul „Go East” - 3 românesti si 3 germane, le comentam, ne împartim pe grupe si ne apucam de partea a doua a proiectului: realizarea booklet-ului, a subtitrarii filmului si a unui film „Making of”. Românii se simt bine, întrucât filmele noastre, cu exceptia unor imagini tremurate sunt mai bune ca ale nemtilor. (pentru cine nu stie, „Go East” este un proiect realizat în doua etape între Hochschule Magdeburg Stendal, Germania si Facultatea de Jurnalistica a Universitatii ,,Lucian Blaga’’ din Sibiu. Studentii din Magdeburg au contribuit împreuna cu studentii sibieni la conceperea unui film documentar despre cultura, traditia si influenta sasilor asupra Sibiului). Ne distram copios pentru ca germanii au vrut sa ne faca o supriza placuta, punând pe fundalul unui film o melodie româneasca. 

Dar, spre nenorocul lor, au ales „Zavalaidânga” a lui Margineanu, iar la auzirea versurilor, profesorii care ne-au însotit nu mai stiau sub ce scaun sa se ascunda de rusine. Noi, tinerii români, am râs atât de mult, ca pâna seara toti aveam febra musculara la gura. Seara mergem la o piesa de teatru în care joaca si cinci români. Ca sa vezi iar...cât de mica este lumea, sau câti de multi români sunt...pe peste tot. Noaptea ne-o petrecem în „Baracka”, un fel de discoteca unde se asculta muzica retro. Românii mei dau clase la dans, iar eu agat un neamt bisexual. Baietii din grup ma cearta sa nu fac prostii cu strainii si atunci ma reorintez catre un român pentru care aveam o pasiune ascunsa înca din anul I de facultate. Pasiunea-criozitate se consuma si... gata, cam atat pentru ziua de astazi.