Fucked Up


Aproape intreg ascultand inima batand in pieptul mic, carne din carnea mea, aproape complet inchizand in palma picaturi de viata de pe fruntea copiilor mei. Pe undeva in mine stau prinse haotice franturi de fericire absoluta si din cand in cand imi suiera in gand nelinistea furioasa pe incapatanarea de a-mi recompune substanta care sa-mi dilate venele de extaz. De ce sa mint? Te-ai prins de mine ca un parazit flamand si in locul din care te-am smuls s-a strans dureros o crusta care m-a mutilat pentru eternitate. As vrea sa-ti arat, as vrea sa vezi unde ma doare mereu, sa atingi cu mana ta handicapul pentru care mi-am chinuit nociv toate organele ca sa nu mai simt. Am asteptat sa apari, ascunzandu-mi in palme dezgustul fata de mine insumi, nu mai aveam putere nici sa-mi sting tigarile si-mi era rau de emotie si dor. In urma cu 6 ore cand ti-am cerut sa ne intalnim nu m-am gandit ca nu mai ai nimic sa-mi spui, ca altcineva ma tine de mana cand nu mai gasesc nici un sprijin, ca inca mai esti sotia celui caruia nu-i voi mai putea spune frate. Aceeasi esti si la fel m-ai privit scotand din mine frenezia care m-a impins in iad si m-a uitat acolo. Aveam pregatite zeci de texte si rationamente ca sa-mi razbun tacerea stapana pe mine de cand nu te mai am, dar n-am putut ingaima decat un surd. De ce? Pana am ragusit si nu s-a mai auzit decat zgomotul imbratisarilor grabite. Sub hainele tale am regasit delirul si parca ma asteptau cuminti senzatii de rai pe pantecul cald unde daca mi-as lasa usor capul as putea muri de sute de ori. Daca ti-am mai spus ce as fi vrut, daca te-am implorat sau daca doar am retrait ca pentru ultima oara bucuria de a ma topi incet pe buzele tale, nu vreau, nu vreau sa mai stiu...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu