Zidul lui Pink Floyd


De mult vreau sa vad un film cu prietena mea, dar habar nu aveam eu ca primul film pe care o sa-l vad cu ea va fi atât de marfa si într-un loc asa de marfa. Am vazut Zidul lui Pink Floyd în Jazz Cafe, într-o zi în care nu banuiam vreo fericire mare. Contextul în care am vazut filmul asta a fost un plus pentru el, în ipotetica mea lista cu filme, pentru ca, pentru ceva ore în ziua aceea si, în ultimele momente si în prezent, Zidul a fost/este filmul meu preferat. Amicii mei din Jazz au spus ca trebuie sa-l vad de zece ori ca sa îl înteleg. Pentru ca sunt arogant de fel, am îndraznit sa îl pricep din prima, sau poate si pentru ca am o coarda pe care Pink Floyd o atinge ca-ntr-un handjob. The Wall este o poveste cântata în cântecele formatiei Floyd, în care se vorbeste despre singuratate. Fara îndoiala ca singuratatea asta se manifesta prin mai multe aspecte, nu strictul aspect de singuratate, dar trebuie sa vezi filmul ca stii asta.

Este celebru momentul cu "We dont need no education" / "We dont need no thought control", pe lânga alte momente din film despre care s-ar putea scrie vieti si se scriu constant, las doar un pic de rânduri despre ce nuanta a mai capatat zidul în conceptia mea. Another brick in the wall, alta caramida în zid, mi se parea ca se refera la absenta unor ciudatenii, caractere speciale, uniformizarea si totodata prostirea societatii. Ceea ce ramâne. Dar a aparut o problema, ceva ce nu întelegeam foarte bine când am ascultat prima data cântecul Mother. Cica mother should I build a wall, adica mama, sa-mi construiesc un zid? Si aici nu am priceput, pentru ca nu stiam ce sens mai are zidul lui Pink Floyd. Dar am vazut filmul. Si, pentru ce-i care doresc sa experimenteze metafizic scos din putina, va recomand sa va uitati la filmul Zidul.